Legiunile Cehoslovace

Legiunile Cehoslovace
Stema Legiunilor Cehoslovace
Activă	1914  –2 septembrie 1920
Țară	Cehoslovacia
Apartenență	Consiliul Național Cehoslovac (Tomáš Masaryk, Milan Rastislav Štefánik, and Edvard Beneš)
Tip	Forțe terestre Forțe expediționare
Mărime	71,310 în Rusia 19,476 în Italia 9,957 în Franța 46,871 alte locații Total: 145 614
Deviză	"Nazdar!" (Noroc!)
Culori
Echipament	Zaamureț blindat
Misiuni	Primul Război Mondial Frontul de est Bătălia de la Zboriv Frontul italian Bătăliile de la Isonzo A doua bătălie de pe Piave Bătălia de la Doss Alto Frontul de vest Bătălia de la Arras Bătălia de la Terron Războiul civil rus Operațiunea Faustschlag Bătălia de la Bahmaci Răscoala Legiunilor Cehoslovace
Comandanți
Comandanți notabili	Milan Rastislav Štefánik Radola Gajda Jan Syrový Stanislav Čeček Josef Šnejdárek
Însemne
Simbolul de identificare

Legiunile Cehoslovace (în cehă și slovacă Československé Legie) au fost forțe armate compuse în principal din cehi și slovaci care au luptat împreună cu puterile Antantei în timpul primului război mondial. Scopul lor a fost de a câștiga sprijinul aliaților pentru independența Boemiei și Moraviei de la Imperiul Austriac și a teritoriilor slovace din Regatul Ungariei care alcătuiau împreuna Imperiul Austro-Ungar. Cu ajutorul intelectualilor emigranți și al unor politicieni precum Tomáš Garrigue Masaryk sau Milan Rastislav Štefánik, Legiunile Cehoslovace au format o forță de zeci de mii de soldați.

Monumentul „Praga pentru fiii ei victorioși” destinată Legiunii Cehoslovace în Piața Palacký

În Ekaterinburg, 1918

În Rusia, au luat parte la mai multe lupte precum bătălia de la Zboriv sau bătălia de la Bahmaci împotriva Puterilor Centrale și au fost puternic implicate în războiul civil rus în lupta împotriva bolșevicilor, uneori controlând întreaga cale ferată transsiberiană și mai multe orașe importante din Siberia.

Inițial ca o forță formată exclusiv din voluntari, aceste formațiuni au fost mai târziu consolidate de cehii și slovacii luați prizonieri de război sau de dezertorii din armata austro-ungară. Majoritatea legionarilor au fost cehi, cu un număr de slovaci, care au cu constituit la un timp dat: 7,4% din forța armată a Rusiei, 3% din a Italiei și 16% din cea Franței, în perioada respectivă.

Primul Război Mondial

În Rusia

În primele luni ale Primului Război Mondial, reacția soldaților și civililor cehi față de război și eforturile de mobilizare a fost foarte entuziastă, însă ulterior aceasta s-a transformat în apatie. Odată cu izbucnirea războiului, societățile naționale care îi reprezentau pe cehii și slovacii stabiliți în Imperiul Rus au adresat petiții guvernului rus, cerându-i să sprijine independența țărilor lor de origine. Pentru a-și demonstra loialitatea față de cauza Antantei, aceste grupuri au susținut înființarea unei unități de voluntari cehi și slovaci care să lupte alături de armata rusă.

• 
  Monument dedicat cehoslovacilor căzuți în bătălia de la Zboriv, la Blansko, în Cehia.
• 
  Monument dedicat morților din Legiunile Cehoslovace în bătălia de la Zboriv, în cimitirul de la Kalînivka, Ucraina.
• 
  O placă comemorativă dedicată bătăliei de la Bahmaci, la Olomouc.

La 5 august 1914, Stavka rusă a autorizat formarea unui batalion recrutat dintre cehii și slovacii aflați în Rusia. Această unitate, numită „Detașamentul Ceh” (cehă: Česká Družina), a plecat pe front în octombrie 1914, unde a fost atașată Armatei a 3-a ruse. Acolo, soldații din Družina au servit în patrule dispersate, îndeplinind o serie de misiuni specializate, inclusiv recunoaștere, interogarea prizonierilor și sabotajul trupelor inamice din tranșeele opuse.

Încă de la început, emigranții politici cehi și slovaci din Rusia și Europa Occidentală au dorit să extindă Družina dintr-un batalion într-o formațiune militară importantă. Pentru a atinge acest obiectiv, au înțeles că aveau nevoie să recruteze dintre prizonierii de război cehi și slovaci aflați în lagărele din Rusia. La sfârșitul anului 1914, autoritățile militare ruse au permis Družinei să înroleze prizonieri de război cehi și slovaci proveniți din armata austro-ungară, însă acest ordin a fost revocat după doar câteva săptămâni, din cauza opoziției altor ramuri ale guvernului rus.

În ciuda eforturilor continue ale liderilor emigranți de a convinge autoritățile ruse să-și schimbe poziția, cehilor și slovacilor li s-a interzis oficial recrutarea prizonierilor de război până în vara anului 1917. Totuși, unii cehi și slovaci au reușit să ocolească această interdicție prin înrolarea prizonierilor pe baza unor acorduri locale cu autoritățile militare ruse.

În aceste condiții, unitatea cehoslovacă din Rusia a crescut foarte lent între 1914 și 1917. La începutul anului 1916, Družina a fost reorganizată ca Regimentul 1 Cehoslovac de Pușcași. În cursul acelui an, i s-au adăugat încă două regimente de infanterie, formând Brigada Cehoslovacă de Pușcași (Československá střelecká brigáda). Această unitate s-a remarcat în timpul Ofensivei Kerenski din iulie 1917, când trupele cehoslovace au cucerit tranșeele austriece în bătălia de la Zboriv.

Eșalon al Corpului Cehoslovac, 1918

După prestația remarcabilă a soldaților la Zborov, Guvernul Provizoriu Rus le-a acordat în cele din urmă liderilor emigranți din cadrul Consiliului Național Cehoslovac permisiunea de a mobiliza voluntari cehi, moravi și slovaci din lagărele de prizonieri de război. Mai târziu, în acea vară, un al patrulea regiment a fost adăugat brigăzii, care a fost redenumită Divizia 1 a Corpului Cehoslovac din Rusia (Československý sbor na Rusi), cunoscută și sub numele de Legiunile Cehoslovace (Československá legie) din Rusia. O a doua divizie, alcătuită din patru regimente, a fost adăugată Legiunilor în octombrie 1917, ridicând efectivele acestora la aproximativ 40.000 de militari până în 1918.

În Franța

Cehoslovaci în Franța

Înrolarea voluntarilor cehoslovaci în Legiunea Străină Franceză a început la Paris la 21 august 1914. Compania 1, Batalionul C, din Regimentul 2 Infanterie al Legiunii Străine a fost creată la Bayonne la 31 august. Întâlnindu-se în oraș, soldații se salutau cu „Na zdar!” (salut folosit de membrii mișcării Sokol), de unde a provenit denumirea de „Compania Nazdar”. Compania a făcut parte din Divizia marocană a armatei franceze și a participat la lupte grele în timpul asalturilor de lângă Arras, la 9 mai și 16 iunie 1915, unde a suferit pierderi severe. Din acest motiv, Batalionul C, inclusiv „Compania Nazdar”, a fost desființat, iar voluntarii au continuat să lupte în diverse unități ale armatei franceze și ale Legiunii Străine.

Clemenceau și Masaryk au propus transportarea legiunilor lui T. G. Masaryk din Rusia în Franța pe așa-numita „rută nordică” (pe Marea Nordului), prima realizare având loc la 15 octombrie 1917 din Arhanghelsk.

Drapelul Legiunii Cehoslovace în pictura „Panthéon de la Guerre”

O armată cehoslovacă autonomă a fost înființată la 19 decembrie 1917 prin decret al guvernului francez. La 12 ianuarie 1918, în orașul Cognac a fost format Regimentul 21 Pușcași Cehoslovaci, care a luptat în cadrul Diviziei 53 Infanterie franceze. La 20 mai 1918 a fost creat Regimentul 22 Pușcași Cehoslovaci, care a luptat inițial în cadrul Diviziei 134 Infanterie franceze. La 29 iunie, guvernul Franței a recunoscut oficial dreptul cehilor și slovacilor la independență, iar a doua zi ambele regimente au depus jurământul de credință în prezența președintelui francez Raymond Poincaré, precum și a liderilor mișcării de independență cehoslovace, inclusiv Edvard Beneš. Astăzi, 30 iunie este celebrată ca „Ziua Forțelor Armate Cehe”.

În 1918, în Franța a fost formată o brigadă cehoslovacă, sub comanda generalului francez Philippe, alcătuită din regimentele 21 și 22 de pușcași, care a luptat în zona Vouziers. Brigada s-a întors în țară în toamna anului 1918 și număra aproximativ 9.600 de soldați.

Legiunea Cehoslovacă a fost onorată în pictura „Panthéon de la Guerre”, prin includerea drapelului său.

650 de legionari cehi și slovaci au murit în Franța în timpul Primului Război Mondial.

În Italia

Cehoslovaci în Italia

Primul Corp de Voluntari Cehoslovaci (cehă: Československý dobrovolnický sbor) a fost organizat în lagărele italiene pentru prizonieri de război de la Santa Maria Capua Vetere, lângă Napoli, și s-a consolidat ulterior la Padula, lângă Salerno.

În ianuarie 1918, comandamentul Armatei a 6-a italiene a acceptat în cele din urmă formarea unor escadroane de recunoaștere alcătuite din voluntari cehoslovaci și sud-slavi. În septembrie 1918, Regimentul 39 al Legiunii Cehoslovace Italiene a fost format din aceste escadroane de voluntari pentru recunoaștere.

Uniformă Alpini purtată de Legiunea Cehoslovacă Italiană

Următoarele regimente ale Legiunii Cehoslovace Italiene au fost create în aprilie și mai 1918:

• Regimentul 31 la Perugia (colonelul Ciaffi)
• Regimentul 32 la Assisi
• Regimentul 33 la Foligno (maiorul Sagone)
• Regimentul 34 la Spoleto (colonelul Gambi)
• Regimentul 35 a fost format în octombrie 1918 din noi prizonieri de război cehoslovaci aflați în Italia

Legiunea Cehoslovacă Italiană a format două divizii: Divizia a VI-a, care includea regimentele 31, 32 și 35, și Divizia a VII-a, care includea regimentele 33, 34 și 39. Efectivul total era de aproximativ 25.000 de oameni.

Cercetașii cehoslovaci (sau agenții de informații) au intrat în luptă sub denumirea de Esploratori Cecoslovacchi. Ca și în Rusia, aceste unități au fost însărcinate și cu desfășurarea unei campanii de propagandă menite să-i convingă pe compatrioții lor, înrolați în armata austro-ungară pentru o cauză pe care nu o susțineau, să dezerteze.

Legiunea Cehoslovacă Italiană a fost comandată de generalul Andrea Graziani și, ulterior, de generalul Luigi Piccione. După război, legiunea a fost repatriată în Cehoslovacia în 1919, iar majoritatea membrilor săi au fost trimiși în Slovacia pentru a lupta în războiul ungaro-cehoslovac.

Tabelul unităților implicate în Primul Război Mondial

Legiunile Cehoslovace

Franța	Italia	Imperiul Rus
Armata Franceză  Legiunea străină Divizia Marocană Compania 1, Batalionul C, din cadrul Regimentului 2 de Infanterie Străină Divizia 53 Infanterie Regimentul 21 Pușcași Cehoslovac Divizia 134 Infanterie Regimentul 22 Pușcași Cehoslovac	Armata Italiană Armata 6 Esploratori Cecoslovacchi Divizia 6 Cehoslovacă Divizia VI și Divizia VII ale Legiunilor Cehoslovace din Italia Regimentul 31 Regimentul 32 Regimentul 33 Regimentul 34 Regimentul 35 Regimentul 39	Armata Imperială Rusă Armata 3 „Detașamentul Ceh” (Česká Družina) Brigada Cehoslovacă de Pușcași Regimentul 1 Pușcași Cehoslovac Regimentul 2 Pușcași Cehoslovac Regimentul 3 Pușcași Cehoslovac Divizia 1 a Corpului Cehoslovac din Rusia Regimentul 1 de Infanterie „Jan Hus” Regimentul 2 de Infanterie „George de Poděbrady” Regimentul 3 de Infanterie „Jan Žižka” Regimentul 4 de Infanterie „Prokop cel Mare” Diviza 2 Infanterie Regimentul 5 de Infanterie „Tomáš Masaryk" Regimentul 6 de Infanterie Hanacă Regimentul 7 Tatra de Pușcași Regimentul 8 de Infanterie Silezian Divizia 3 Infanterie Regimentul 9 de Infanterie „Karel Havlíček Borovský” Regimentul 10 de Infanterie „Jan Sladký Kozina”

Drapelurile folosite de Legiunile Cehoslovace

• 
  Legiunea Cehoslovacă din Rusia (frontul de est)
• 
  Legiunea Cehoslovacă din Rusia (spatele frontului)
• 
  Legiunea Cehoslovacă din Franța, Regimentul 21 Pușcași
• 
  Legiunea Cehoslovacă din Italia
• 
  Batalionul 1 de asalt al Legiunii Cehoslovace din Rusia

Drapelele regimentelor legiunilor erau alb-roșii, cu simboluri brodate ale Țărilor Cehe și Slovaciei, ramuri de tei, coroana Sfântului Venceslau, litera „S” și motive husite.

Pe reversul drapelului legiunii din Rusia erau reprezentate culorile naționale destinate comandamentului rus, precum și culorile cehe și slovace.

Consiliul Național al Cehoslovaciei în exil, care conducea rezistența anti-austriacă, a devenit guvern provizoriu la 26 septembrie 1918, cu acordul Franței, Marii Britanii și Statelor Unite.

Prima arborare solemnă a drapelului cehoslovac pe casa locuită de T. G. Masaryk, șeful guvernului provizoriu, a avut loc la 18 octombrie 1918. Pe baza drapelului istoric al Regatului Boemiei, drapelul cehoslovac a fost definit ca fiind alcătuit din două benzi, una albă deasupra și una roșie dedesubt.

Războiul Civil Rus

Mișcările de trupe în timpul Războiului Civil Rus. Liniile gri închis indică înaintarea maximă a forțelor albe, inclusiv a cehoslovacilor.

Evacuarea din Rusia bolșevică

În noiembrie 1917, bolșevicii au preluat puterea în întreaga Rusie și au început în scurt timp negocieri de pace cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk. Președintele Consiliului Național Cehoslovac, Tomáš Masaryk, sosit în Rusia mai devreme în acel an, a început să planifice plecarea Legiunii din Rusia și transferul acesteia în Franța, pentru ca cehoslovacii să poată continua lupta împotriva Puterilor Centrale. Deoarece majoritatea porturilor principale ale Rusiei erau blocate, Masaryk a decis ca Legiunea să se deplaseze din Ucraina către portul Vladivostok de la Oceanul Pacific, de unde oamenii urmau să fie îmbarcați pe nave de transport spre Europa Occidentală.

În februarie 1918, autoritățile bolșevice din Ucraina i-au acordat lui Masaryk și trupelor sale permisiunea de a începe călătoria de 9.700 km către Vladivostok. La 18 februarie, înainte ca cehoslovacii să părăsească Ucraina, armata germană a lansat Operațiunea Faustschlag pe Frontul de Est, pentru a forța guvernul sovietic să accepte condițiile de pace. Între 5 și 13 martie, legionarii cehoslovaci au respins cu succes încercările germane de a le împiedica evacuarea în bătălia de la Bahmac.

După părăsirea Ucrainei și intrarea în Rusia sovietică, reprezentanții Consiliului Național Cehoslovac au continuat negocierile cu autoritățile bolșevice la Moscova și Penza pentru a stabili detaliile evacuării corpului. La 25 martie, cele două părți au semnat Acordul de la Penza, potrivit căruia legionarii urmau să predea majoritatea armamentului în schimbul unui pasaj neîngrădit către Vladivostok. Tensiunile au continuat să crească, deoarece fiecare parte o suspecta pe cealaltă. Bolșevicii, în ciuda ordinului lui Masaryk ca legionarii să rămână neutri în afacerile interne ale Rusiei, se temeau că aceștia s-ar putea alătura forțelor contrarevoluționare din regiunile de frontieră. În același timp, legionarii priveau cu suspiciune comuniștii cehoslovaci care încercau să submineze corpul și bănuiau că bolșevicii erau presați de Puterile Centrale să le întârzie deplasarea către Vladivostok.

Soldați ai Regimentului 8 al Legiunii Cehoslovace din Rusia, uciși de bolșevici la Nikolsk-Ussuriisk, în 1918. Deasupra lor se află alți membri ai Legiunii Cehoslovace.

Până în mai 1918, Legiunea Cehoslovacă era dispersată de-a lungul căii ferate transsiberiene, de la Penza la Vladivostok. Evacuarea se desfășura mult mai lent decât se anticipase, din cauza stării precare a căii ferate, a lipsei locomotivelor și a necesității frecvente de a negocia cu sovietele locale de pe traseu. La 14 mai, o dispută în gara Celiabinsk între legionarii care se deplasau spre est și prizonierii de război maghiari care se îndreptau spre vest pentru repatriere l-a determinat pe comisarul poporului pentru război, Leon Troțki, să ordone dezarmarea completă și arestarea legionarilor. La un congres al armatei desfășurat câteva zile mai târziu la Celiabinsk, cehoslovacii, împotriva voinței Consiliului Național, au refuzat să se dezarmeze și au început să emită ultimatumuri pentru a li se permite trecerea spre Vladivostok. Acest incident a declanșat Revolta Legiunii.

Trupe cehoslovace la Vladivostok (1918).

Luptele dintre Legiunea Cehoslovacă și bolșevici au izbucnit în mai multe puncte de-a lungul căii ferate transsiberiene în ultimele zile ale lunii mai 1918. Până în iunie, cele două părți se confruntau de-a lungul traseului feroviar de la Penza la Krasnoiarsk. Până la sfârșitul lunii, legionarii conduși de generalul Mihail Diterihs au preluat controlul asupra Vladivostokului, răsturnând administrația bolșevică locală. La 6 iulie, Legiunea a declarat orașul protectorat al Antantei, iar legionarii au început să se deplaseze înapoi de-a lungul căii ferate transsiberiene pentru a-și sprijini camarazii care luptau mai la vest. În general, cehoslovacii au ieșit victorioși din primele confruntări cu Armata Roșie aflată încă în formare.

Până la mijlocul lunii iulie, legionarii au preluat controlul asupra căii ferate de la Samara la Irkutsk, iar până la începutul lunii septembrie au eliminat forțele bolșevice de pe întreaga lungime a căii ferate transsiberiene. Legionarii au cucerit toate marile orașe ale Siberiei, inclusiv Ekaterinburg, însă țarul Nicolae al II-lea și familia sa au fost executați la ordinul direct al lui Iakov Sverdlov cu mai puțin de o săptămână înainte de sosirea Legiunii.

Tren blindat improvizat al Regimentului 6, înainte de plecarea spre acțiune de luptă în apropiere de Maryanovka, gara Isilkul, 4 iunie 1918.

Implicarea în Războiul Civil Rus, 1918–1919

Veștile despre campania Legiunii Cehoslovace din Siberia din vara anului 1918 au fost primite favorabil de oamenii de stat aliați din Marea Britanie și Franța, care vedeau această operațiune ca pe un mijloc de refacere a unui front de est împotriva Germaniei. Președintele american Woodrow Wilson, care se opusese anterior propunerilor aliate de intervenție în Rusia, a cedat în fața presiunilor interne și externe și a susținut evacuarea legionarilor din Siberia. La începutul lunii iulie 1918, el a publicat un aide-mémoire prin care solicita o intervenție limitată în Siberia din partea Statelor Unite și Japoniei, pentru salvarea trupelor cehoslovace, care erau atunci blocate de forțele bolșevice în Transbaikalia. Însă, până când majoritatea unităților americane și japoneze au debarcat la Vladivostok, cehoslovacii se aflau deja acolo pentru a le întâmpina.

Campania Legiunii Cehoslovace din Siberia i-a impresionat pe oamenii de stat aliați și i-a atras către ideea unui stat cehoslovac independent. Pe măsură ce legionarii obțineau victorie după victorie în acea vară, Consiliul Național Cehoslovac a început să primească declarații oficiale de recunoaștere din partea mai multor guverne aliate.

Capturarea rezervei imperiale de aur

Cehoslovaci alături de trenul blindat „Orlík”.

La scurt timp după intrarea lor în conflict cu bolșevicii, legionarii au început să coopereze cu rușii antibolșevici, care au început să-și formeze propriile guverne în spatele liniilor controlate de cehoslovaci. Cele mai importante dintre acestea au fost Komuciul, condus de socialiști-revoluționari la Samara, și Guvernul Provizoriu Siberian de la Omsk. Cu un sprijin cehoslovac considerabil, Armata Populară a Komuciului a obținut câteva victorii importante, inclusiv cucerirea Kazanului și capturarea unei rezerve de aur a statului imperial la 6–7 august 1918. Presiunea exercitată de cehoslovaci a fost, de asemenea, esențială pentru a convinge forțele antibolșevice din Siberia să se unească, cel puțin nominal, sub autoritatea Guvernului Provizoriu al Întregii Rusii, constituit în cadrul conferinței de la Ufa din septembrie 1918.

Cehoslovaci la granița geografică dintre Europa și Asia, 1918.

În cursul toamnei anului 1918, entuziasmul legionarilor pentru luptele din Rusia, care la acel moment se desfășurau mai ales de-a lungul Volgăi și în Ural, a scăzut brusc. T. G. Masaryk i-a sprijinit din Statele Unite ale Americii. Armata Roșie, aflată într-o expansiune rapidă, devenea tot mai puternică pe zi ce trecea, recucerind Kazanul la 10 septembrie, urmat de Samara o lună mai târziu. Legionarii, al căror efectiv atinsese aproximativ 61.000 de oameni mai devreme în acel an, nu mai primeau întăriri sigure din lagărele de prizonieri de război și erau dezamăgiți de faptul că soldații aliați din alte țări nu li se alăturaseră pe linia frontului.

Soldați cehoslovaci, Omsk, aprilie-mai 1919.

La 28 octombrie, la Praga a fost proclamat statul cehoslovac, fapt care a trezit în rândul trupelor dorința de a se întoarce în patrie. Lovitura finală dată moralului cehoslovac a venit la 18 noiembrie 1918, când o lovitură de stat la Omsk a răsturnat Guvernul Provizoriu al Întregii Rusii și a instaurat o dictatură sub conducerea amiralului Aleksandr Kolceak, care a preluat controlul asupra Siberiei albe.

În iarna anilor 1918–1919, trupele cehoslovace au fost retrase de pe front pentru a păzi traseul căii ferate transsiberiene dintre Novonikolaevsk și Irkutsk împotriva atacurilor partizanilor. Alături de alte legiuni formate din prizonieri de război polonezi, români și iugoslavi aflați în Siberia, cehoslovacii au apărat în cursul anului 1919 singura rută de aprovizionare a guvernului lui Kolceak.

Trădarea albilor ruși

Amiralul Kolceak și Corpul Cehoslovac, 1919.

În cursul verii și toamnei anului 1919, armatele lui Kolceak s-au aflat într-o retragere continuă în fața Grupului de Armate de Est al Armatei Roșii. La 14 noiembrie, bolșevicii au ocupat Omskul, capitala lui Kolceak, declanșând o retragere disperată spre est a Armatei Albe și a refugiaților de-a lungul căii ferate transsiberiene. În săptămânile următoare, spatele frontului alb a fost și mai mult dezorganizat de izbucnirea unor revolte și de activitatea partizanilor. Legionarii cehoslovaci, dornici să părăsească Siberia fără a mai suferi pierderi inutile, și-au declarat neutralitatea în acest context și nu au intervenit pentru a reprima răscoalele.

Între timp, trenurile lui Kolceak, care transportau și lingourile de aur capturate la Kazan, au rămas blocate pe linia ferată în apropiere de Nijneudinsk. După ce garda sa de corp l-a părăsit acolo, legionarii au primit ordin din partea reprezentanților aliați din Siberia să-l predea misiunii militare britanice din Irkutsk. Acest plan a fost însă împiedicat de insurgenții aflați pe traseul cehoslovacilor, astfel că legionarii, după consultarea comandanților lor, generalii Janin și Jan Syrový, au luat decizia controversată de a-l preda pe Kolceak Centrului Politic, un guvern format de social-revoluționari la Irkutsk.

Ultima fotografie a lui Kolceak, realizată înaintea execuției sale în 1920.

La 7 februarie 1920, legionarii au semnat un armistițiu cu Armata a 5-a Roșie la Kutin, prin care li se garanta trecerea liberă către Vladivostok. În schimb, legionarii au acceptat să nu încerce salvarea lui Kolceak și să lase aurul rămas autorităților din Irkutsk. În aceeași zi, Kolceak fusese executat de un pluton al CEKA, pentru a se preveni eliberarea sa de către o mică unitate albă aflată în apropierea orașului. Trupul său a fost aruncat sub gheața râului Angara și nu a mai fost recuperat.

După ce Armata Albă a aflat despre execuție, conducerea rămasă a decis să se retragă și mai spre est. A urmat Marșul de gheață siberian. Armata Roșie a intrat în Irkutsk abia la 7 martie, moment în care a fost făcută publică oficial moartea lui Kolceak. Din acest motiv, dar și din cauza unei tentative de revoltă împotriva albilor organizată de Radola Gajda la Vladivostok la 17 noiembrie 1919, albii i-au acuzat pe cehoslovaci de trădare, însă erau prea slabi pentru a acționa împotriva lor.

Evacuarea din Vladivostok, 1920

În momentul în care a fost încheiat armistițiul cu bolșevicii, zeci de trenuri cehoslovace se aflau încă la vest de Irkutsk. La 1 martie 1920, ultimul tren cehoslovac a trecut prin acel oraș. Înaintarea legionarilor a continuat să fie îngreunată uneori de Forța Expediționară Japoneză și de trupele atamanului Grigori Semionov, care blocau trenurile cehoslovace pentru a întârzia sosirea Armatei Roșii în Siberia Orientală. Până atunci, evacuarea trupelor cehoslovace din Vladivostok era deja în plină desfășurare, iar ultimii legionari au părăsit portul în septembrie 1920.

Numărul total al persoanelor evacuate din Rusia împreună cu Legiunea Cehoslovacă a fost de 67.739, incluzând 56.455 de soldați, 3.004 ofițeri, 6.714 civili, 1.716 soții, 717 copii, 1.935 de străini și alte 198 de persoane. După întoarcerea în Cehoslovacia, mulți dintre aceștia au format nucleul noii armate cehoslovace.

Numărul legionarilor căzuți în Rusia în timpul Primului Război Mondial și al Războiului Civil Rus a fost de 4.112. Un număr necunoscut a dispărut sau a dezertat din Legiune, fie pentru a încerca o întoarcere dificilă spre casă, fie pentru a se alătura comuniștilor cehoslovaci. Printre aceștia din urmă s-a aflat și Jaroslav Hašek, devenit ulterior autorul romanului satiric Peripețiile bravului soldat Švejk.

Hartă care prezintă deplasările și luptele Legiunii Cehoslovace în Rusia, precum și rutele de întoarcere din Rusia către Cehoslovacia.

Evacuarea

Un total de 36 de transporturi au fost expediate din Vladivostok.

Evacuați și țara unde au ajuns

Country	Nr.	Procent
SUA	36,026	53 %
Marea Britanie	16,956	25 %
Cehoslovacia* și alți aliați	14,921	22 %
*Din care o parte a Centro-Comisiei	9,683	14.3 %

Aliații au pus la dispoziție 21 de nave: Statele Unite 12, Marea Britanie 9. Două nave au fost furnizate de Crucea Roșie Americană. Navele President Grant și Heffron au efectuat integral sau parțial călătoria de două ori.

12 nave au fost închiriate de Centro-Comisie, cu care au fost evacuați 9.683 de oameni. Două nave japoneze și una rusă au fost închiriate pentru transportul de marfă. Pentru transportul de persoane au fost cumpărate sau închiriate nave în principal din Japonia (7), China (1) și Rusia (1). Prima navă expediată de Centro-Comisie a fost vasul japonez Liverpool-Maru, care a plecat la 8 iulie 1919. Transportul regulat al legionarilor și al celor parțial invalizi a început la 9 decembrie 1919, cu deplasarea Regimentului 1 pe Jonan-Maru. Ultima navă cu persoane a fost Nijni Novgorod, care a plecat la 13 februarie 1920. Ultima navă cu marfă a fost Shunko-Maru, care a plecat din Vladivostok la 14 mai 1920.

Prima navă care a transportat primii legionari siberieni din Vladivostok a fost vasul italian Roma, la 15 ianuarie 1919, iar ultima a fost Heffron, la 2 septembrie 1920. Primele nave au navigat spre Napoli și Marsilia. Altele au trecut prin Canalul Panama, altele spre America de Nord, unele spre Canada, cu port final Hamburg. Întreaga evacuare a durat un an și opt luni.

Navele participante în evacuare

Numele navei	Țara de origine	Nr. de evacuați	Data plecării din Vladivostok	Data și portul de sosire
Roma	Regatul Italiei	139	15.1.1919	10.3.1919 Napoli
Liverpool Maru	Cehoslovacia	139	9.7.1919	12.9.1919 Marsilia
Nižnij Novgorod	Rusia	664	13.2.1920	8.4.1920 Trieste
Mount Vernon	Germania, SUA	3,452	13.4.1920	6.6.1920 Trieste
Amerika	Germania, SUA	6,478	23.4.1920	7.6.1920 Trieste
President Grant	Germania, SUA	5,471	27.4.1920 și 24.8.1920	12.6.1920 și 13.10.1920 Trieste
Ixion	Germania, UK	2,945	23.5.1920	17.7.1920 Cuxhaven
Dollar	Germania, UK	3,427	6.6.1920	20.7.1920 Cuxhaven
USAT Sherman	SUA	1,546	24.6.1920	7.7.1920 Trieste
USAT Logan	SUA	1,789	21.7.1920	28.9.1920 Trieste
Legie	Japonia, Cehoslovacia	70 sau 87	24.8.1920	12.10.1920 Trieste
Heffron	SUA	720 și 875	13.8.1919 și 2.9.1920	17.12.1919 și 11.11.1920 Trieste

Gradele Legiunilor Cehoslovace din Rusia

Perioada postbelică

Legiunea Cehoslovacă la 21 decembrie 1918

Cehoslovacia și-a declarat independența față de Austro-Ungaria aflată în dezintegrare la 28 octombrie 1918, avându-l drept președinte pe Tomáš Garrigue Masaryk. Membrii Legiunilor au format o parte importantă a noii armate cehoslovace. După ianuarie 1919, în teritoriile cehe a început să activeze o misiune militară franceză condusă de generalul Maurice Pellé. În urma unor neînțelegeri cu cehii din Slovacia conduși de italieni, președintele Masaryk l-a înlocuit în cele din urmă pe Piccione cu Pellé la 4 iulie 1919, punând practic capăt implicării italiene în Legiune.

Ceremonie comemorativă la monumentul memorial, 30 iunie 2013, cu unitatea îmbrăcată în uniforme ale legionarilor cehoslovaci din Franța.

Rolul misiunii militare franceze era integrarea Legiunilor Cehoslovace din străinătate deja existente cu unitățile armatei din țară și dezvoltarea unei structuri profesioniste de comandă. La 15 octombrie 1919, Marele Stat Major al armatei cehoslovace a fost constituit oficial. Ofițeri francezi au fost numiți comandanți teritoriali și comandanți ai unor divizii. În timp, au activat peste 200 de subofițeri francezi, peste 100 de ofițeri și 19 generali. Generalul Pellé și succesorul său direct, generalul Eugène Mittelhauser, tot francez, au fost primii șefi ai Statului Major al armatei cehoslovace.

Fațada sediului central al Legiobanka din Praga este decorată cu reliefuri reprezentând scene de război.

Legiunea a participat și la războiul ungaro-cehoslovac. La 1 ianuarie 1919, trupele Legiunii au preluat controlul asupra orașului Bratislava, iar colonelul italian Riccardo Barreca a fost numit comandant militar al orașului. Au avut loc mai multe ciocniri, în urma cărora au murit cel puțin nouă demonstranți maghiari, iar Barreca însuși a fost rănit. Ofițerii italieni au continuat să participe la operațiunile împotriva ungurilor pe durata războiului. Mulți veterani ai Legiunii au luptat și în războiul polono-cehoslovac.

Veteranii Legiunii au format organizații precum Asociația Legionarilor Cehoslovaci (Československá obec legionářská) și Legiobanka (Legionářská banka), o bancă înființată cu capitalul strâns în timpul îndelungatului lor serviciu militar. Aceste organizații și altele asemănătoare erau cunoscute sub denumirea de Hrad („Castelul [din Praga]”), datorită sprijinului acordat președintelui Cehoslovaciei.

Galerie

• 
  1918
• 
  1918
• 
  Grupul de Vest. Trenul blindat „Orlik” al grupului din Penza, înarmat cu 11 mitraliere și 1 tun. Ufa, iulie 1918.
• 
  Trenul blindat „Orlík” și trupe cehoslovace lângă Irkutsk, 1918/1919.
• 
  1918

Vezi și

• Armata Cehoslovacă
• Legiunea Cehoslovacă din Italia

Bibliografie

• Bradley, John Francis Nejez (1991). The Czechoslovak Legion in Russia, 1914-1920. East European Monographs. ISBN 9780880332187. 
• Mueggenberg, Brent (6 septembrie 2014). The Czecho-Slovak Struggle for Independence, 1914-1920. McFarland & Company. ISBN 9781476617626. 
• Schindler, John Richard (1995). A Hopeless Struggle: The Austro-Hungarian Army and Total War, 1914-1918. McMaster University. ISBN 9780612058668. 
• Smele, J. D. (1994). „White Gold: The Imperial Russian Gold Reserve in the Anti-Bolshevik East, 1918-? (An Unconcluded Chapter in the History of the Russian Civil War)”. Europe-Asia Studies. Taylor & Francis. 46 (8): 1317–1347. doi:10.1080/09668139408412232. JSTOR 152766. Accesat în 25 martie 2026. 

Lectură suplimentară

• Baerlein, Henry (1926). The March of the 70,000. Londra: Leonard Parsons/Whitefriar Press. 
• Becvar M. C., Gustav (2024). The Lost Legion; a Czechoslovakian Epic. Tough Hike Publishing. ISBN 979-8300449544. 
• Bullock, David (2008). The Czech Legion 1914–20. Oxford: Osprey Publishers. 
• Clarke, William (1994). Clarke, William, The Lost Fortune of the Tsars. New York: St. Martins Press. p. 183-189. 
• Fic, Victor M., The Bolsheviks and the Czechoslovak Legion, Shakti Malik, New Delhi 1978.
• Fic, Victor M., Revolutionary War for Independence and the Russian Question, Shakti Malik, New Delhi, 1977.
• Fleming, Peter, The Fate of Admiral Kolchak, Rupert Hart Davis, Londra 1963.
• Footman, David, Civil War in Russia, Faber & Faber, Londra 1961.
• Goldhurst, Richard, The Midnight War, McGraw-Hill, New York 1978.
• Hoyt, Edwin P., The Army Without a Country, MacMillan, New York/Londra 1967.
• Kalvoda, Josef, Czechoslovakia's Role in Soviet Strategy, University Press of America, Washington DC 1981.
• Kalvoda, Josef, The Genesis of Czechoslovakia, East European Monographs, Boulder 1986.
• McNamara, Kevin J., ''Dreams of a Great Small Nation: The Mutinous Army that Threatened a Revolution, Destroyed an Empire, Founded a Republic, and Remade the Map of Europe,'' Public Affairs, New York 2016.
• McNeal, Shay, The Secret Plot to Save the Tsar, HarperCollins, New York 2002 pp. 221–222.
• Meek, James, The People's Act of Love, Canongate, Edinburgh, Londra, New York 2005.
• Mohr, Joan McGuire, The Czech and Slovak Legion in Siberia from 1917 to 1922. McFarland, NC 2012.
• Preclík, Vratislav. Masaryk a legie (TGM and legions), váz. kniha, 219 str., vydalo nakladatelství Paris Karviná, Žižkova 2379 (734 01 Karviná) ve spolupráci s Masarykovým demokratickým hnutím, 2019, ISBN: 978-80-87173-47-3.
• Unterberger, Betty Miller, The United States, Revolutionary Russia, and the Rise of Czechoslovakia, Texas A&M University Press, College Station, 2000.
• White, John Albert, The Siberian Intervention, Princeton University Press, Princeton 1950.
• Cestami odboje, memorii ale soldaților Legiunii Cehoslovace din Rusia, Franța și Italia, publicate în Pokrok (Praga) între 1926 și 1929.

Legături externe

• Czech & Slovak Legion in Siberia
• Czechoslovak legions Memorial Arhivat în 30 septembrie 2011, la Wayback Machine.
• Czechoslovak legions
• Czechoslovak legions 1914–1920 Arhivat în 18 iulie 2007, la Wayback Machine.
• Articol despre legionarii cehoslovaci în Franța cs
• Hărțile Europei Arhivat în 16 martie 2015, la Wayback Machine. și Rusiei Arhivat în 15 ianuarie 2013, la Wayback Machine. în timpul revoltelor cehoslovace pe omniatlas.com