close
Sari la conținut

Mircea Lucescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mircea Lucescu
BERJAYA
Mircea Lucescu ()
Informații generale
Data nașterii [1]
Locul nașterii București, România
Data decesului (80 de ani)[2]
Locul decesului București, România
Naționalitate BERJAYA România
Înălțime 177 cm[3]
Poreclă Domnul, Il Luce[4]
Post extremă[*]
Cluburi de juniori
Ani Club
1961–1963 Școala Sportivă 2 București
Cluburi de seniori* Modificați la Wikidata
Ani Club Ap (G)
1963-1977 BERJAYA Dinamo București 250 (57)
1965-1967BERJAYA Sportul Studențesc 39 (12)
1977-1983 BERJAYA Corvinul Hunedoara 111 (13)
1990 BERJAYA Dinamo București 1 (0)
Echipa națională Modificați la Wikidata
Ani Țară Ap (G)
1966-1979 BERJAYA România 65 (10)
Echipe antrenate Modificați la Wikidata
1978-1982 BERJAYA Corvinul Hunedoara
1981-1986 BERJAYA România
1985-1990 BERJAYA Dinamo București
1990-1991 BERJAYA Pisa
1991-1995 BERJAYA Brescia
1995-1996 BERJAYA Brescia
1996 BERJAYA Reggiana
1997-1998 BERJAYA Rapid București
1999 BERJAYA Inter Milano
1999-2000 BERJAYA Rapid București
2000-2002 BERJAYA Galatasaray
2002-2004 BERJAYA Beșiktaș
2004-2016 BERJAYA Șahtior Donețk
2016-2017 BERJAYA Zenit
2017-2019 BERJAYA Turcia
2020-2023 BERJAYA Dinamo Kiev
2024-2026 BERJAYA România
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Mircea Lucescu (n. , București, România – d. , București, România) a fost un antrenor și jucător de fotbal român. În cariera de antrenor, a antrenat Șahtior Donețk, Echipa națională de fotbal a României și Dinamo București, printre altele. Ca jucător a evoluat pe post de extremă la echipe ca Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Sportul Studențesc. Pe plan internațional, a avut 65 de prezențe la națională pentru România.

A fost unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului.[5] Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.[6]

Cariera de jucător

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Lucescu în revista Sport, nr. 22, noiembrie 1972.

În 1961 a fost legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București. Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (devenită ulterior Sportul Studențesc). Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.

A fost cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, reușind această performanță la vârsta de 45 de ani, pentru Dinamo, într-un meci împotriva echipei Sportul Studențesc din 16 mai 1990, în care s-a trecut pe foaia de joc și a intrat în minutul 76, driblând astfel suspendarea de trei luni dată de federație pentru folosirea unor jucători convocați la națională.[7][8]

Cariera de antrenor

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Mircea Lucescu - antrenor al echipei naționale (în anii '80).

A debutat ca antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984. În 1985, a revenit la Dinamo București, de această dată ca antrenor. A readus primul titlu de campioană al lui Dinamo după șase ani, în anul 1990.

A urmat o carieră lungă în Italia, la cluburile Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Între Reggiana și Inter, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, cu care a devenit campion în Divizia A.

În anul 2000, a ajuns în Turcia, preluând echipa Galatasaray, alături de care a câștigat Supercupa Europei contra echipei Real Madrid. Sub conducerea lui Lucescu, Galatasaray a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2000–01. În sferturi, Galatasaray a fost învinsă de Real Madrid. În același sezon, Galatasaray a încheiat pe locul secund în campionatul Turciei, fiind depășită de rivala Fenerbahçe. În sezonul următor, Galatasaray a ajuns în faza secundă a Ligii Campionilor și a devenit campioană a Turciei. În ciuda acestor performanțe, Lucescu a fost demis la finalul sezonului, fiind înlocuit cu Fatih Terim.

La scurtă vreme după despărțirea de Galatasaray, în iunie 2002, Lucescu a semnat un contract cu una dintre rivalele acestora, Beşiktaş. În chiar primul sezon la conducerea noii echipe, Lucescu a condus pe Beşiktaş spre titlul de campioană, exact în anul centenarului clubului, 2003. Titlul a fost câștigat cu un record de 85 de puncte, neegalat în campionatul Turciei.

În sezonul 2003–04, Beşiktaş a fost eliminată în faza grupelor Ligii Campionilor și a pierdut apoi în Cupa UEFA, în fața echipei Valencia care avea să câștige trofeul în acel an. În campionat, Beşiktaş era lider la începutul lunii ianuarie 2004, dar pe 25 ianuarie, a jucat acasă contra lui Samsunspor, un meci în care arbitrul Cem Papila a eliminat cinci jucători de la Beşiktaş. După această partidă, prestațiile echipei au scăzut dramatic, iar Lucescu nu a mai putut opri declinul, acuzând Federația Turcă de implicare pentru a împiedica echipa sa să redevină campioană. La finalul sezonului, Lucescu a demisionat și a părăsit campionatul Turciei.

Șahtar Donețk

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Alexandru Spiridon și Mircea Lucescu la o conferință de presă în 2009

În mai 2004, Lucescu a semnat un contract cu echipa ucraineană Șahtar Donețk și în următoarele sezoane, a transformat echipa dintr-o zonă minieră într-o campioană a Ucrainei.[9]

Primul trofeu a venit chiar în primele sale zile de mandat, câștigând la 30 mai 2004 Cupa Ucrainei după o victorie cu 2-0 în finala cu Dnepr Dnipropetrovsk. În sezonul 2004-05, Șahtar a devenit campioană a Ucrainei, doar pentru a doua oară în istoria clubului. Au urmat alte șapte titluri de campioană a Ucrainei sub conducerea lui Lucescu, cinci fiind consecutive, între anii 2010 și 2014. În paralel, Șahtar a mai câștigat și alte cinci Cupe ale Ucrainei sub conducerea lui Lucescu.

În noiembrie 2005, la conducerea lui Șahtar, Mircea Lucescu l-a înfruntat pe fiul său, Răzvan, într-un duel între Șahtar și Rapid București, echipă antrenată de Lucescu jr. Rapid a câștigat cu 1-0, la Donețk, în grupele Cupei UEFA.

În 2009, Lucescu a adus și singurul trofeu european din vitrina lui Șahtior, câștigând Cupa UEFA. În finală, Șahtar a învins cu 2-1 formația germană Werder Bremen.

La data de 29 mai 2009, Lucescu a fost numit "Cetățean de onoare al orașului Donețk" de către consiliul local, pentru „câștigarea Cupei UEFA, dezvoltarea și popularizarea fotbalului ucrainean și îmbunătățirea autorității orașului Donețk, a regiunii Donețk și a Ucrainei în întreaga lume”.[10]

În decembrie 2009, a refuzat propunerea de a devenit selecționer al Ucrainei în vederea Campionatului European din 2012, găzduit de Ucraina și Polonia. Refuzul a venit din dorința de a evita o nouă întâlnire cu fiul său, Răzvan devenind între timp selecționer al României.[11][12]

În 2016, a anunțat că nu-și mai prelungește contractul cu Șahtar, încheind astfel o perioadă de 12 ani la conducerea clubului ucrainean.

Zenit Sankt Petersburg

[modificare | modificare sursă]
BERJAYA
Lucescu în 2017, antrenând-o pe Zenit Sankt Petersburg

La data de 24 mai 2016, Lucescu a semnat un contract pentru două sezoane cu echipa rusă Zenit Sankt Petersburg. Însă după un singur sezon, în mai 2017, Zenit l-a demis din funcție, după ocuparea locului trei în campionat, similar cu ratarea calificării în Liga Campionilor.[13]

Echipa națională a Turciei

[modificare | modificare sursă]

La data de 2 august 2017, Lucescu a fost numit selecționer al Turciei, înlocuindu-l pe Fatih Terim.[14] A condus Turcia în 17 meciuri, câștigând doar patru și pierzând șapte. Și-a încheiat mandatul în februarie 2019.[15]

În 2020, Lucescu a revenit în Ucraina, preluând banca tehnică a rivalei lui Șahtar, Dinamo Kiev. Lucescu a semnat cu Dinamo un contract pentru trei sezoane, cu un salariu anual de trei milioane de euro.[16] Fanii clubului l-au primit cu proteste, deoarece fusese multă vreme antrenorul rivalei Șahtior Donețk, și au fost pe punctul să-l determine să renunțe.[17] În cele din urmă, a fost prezentat ca antrenor al lui Dinamo.[18] Încă din primul sezon la conducerea lui Dinamo, Lucescu a reușit să aducă titlul de campioană în vitrina echipei din Kiev. Acesta este al nouălea său titlu de campion al Ucrainei.[19] A demisionat de la conducerea lui Dinamo Kiev in noiembrie 2023, din cauza condițiilor dificile de la echipa ucraineană în urma Războiului din Ucraina.[20]

Reîntoarcerea la naționala României

[modificare | modificare sursă]

În august 2024, după ce contractul lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal s-a încheiat, Lucescu a acceptat oferta de a reveni la conducerea primei reprezentative a României, cu obiectivul de calificare la Mondialul din 2026. Pe 2 aprilie 2026 a fost anunțată plecarea acestuia de pe banca echipei naționale.

„Soția mi-a spus să fac asta, să stau acasă, că e timpul să stau acasă. Răzvan mi-a zis să fac ceea ce simt și ceea ce cred că este bine pentru mine. Eu trebuia să fac o operație de coxartroză și am amânat-o pentru echipa națională.

M-a convins să mă întorc la națională dragostea față de fotbal și obligația mea față de fotbalul românesc. Știu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa națională. Un grup care crede în potențialul pe care îl are și că poate ajunge la Cupa Mondială.” declara Mircea Lucescu, în cadrul conferinței de prezentare susținută pe 6 august 2024 la Casa Fotbalului.[21]

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

Mircea Lucescu a învățat încă din tinerețe șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa.[22][23] În perioada în care a antrenat în România, își ducea frecvent jucătorii la teatru și le recomanda lectura, în detrimentul ieșirilor la restaurante,[24] încurajându-i totodată să urmeze cursuri universitare.[24]

La 23 martie 2000, s-a înscris în Partidul Umanist Român (PUR), condus de Dan Voiculescu.[25][26]

Fiul său, Răzvan Lucescu, a fost fotbalist și ulterior antrenor, conducând clubul PAOK Salonic din Grecia.

La 15 iulie 2009, a suferit un preinfarct, fiind operat de urgență pe inimă la un spital din Donețk.[27]

La 6 ianuarie 2012, a fost implicat într-un accident rutier cu un tramvai, în București, fiind rănit.[28]

În martie 2026, în timpul pregătirii echipei naționale a României, s-a simțit rău și a leșinat în cadrul unei ședințe premergătoare antrenamentului, fiind transportat de urgență la spital. Ulterior, după pierderea barajului de calificare la Cupa Mondială FIFA 2026, și-a anunțat demisia din funcția de selecționer, la începutul lunii aprilie 2026.[29]

În perioada internării la Spitalul Universitar de Urgență București, a suferit un infarct miocardic acut și a fost transferat în secția de terapie intensivă.

Starea sa de sănătate s-a agravat în zilele următoare, fiind caracterizată de aritmii cardiace care au necesitat supraveghere intensivă și intervenții medicale continue. Iar din păcate, pe data de 7 aprilie 2026 acesta a decedat.

Ca jucător la Dinamo București, Mircea Lucescu a câștigat șapte titluri în campionatul României, în edițiile 1963–64, 1964–65, 1970–71, 1972–73, 1974–75, 1976–77 și 1989–90.[30]

În calitate de antrenor, a câștigat Cupa UEFA în 2009 cu Șahtior Donețk, aceasta fiind ultima ediție a competiției înainte de transformarea sa în UEFA Europa League.

Cifrele carierei sale includ 361 de meciuri și 78 de goluri în prima divizie, 70 de selecții la echipa națională și 15 apariții în competițiile europene.

În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a echipei naționale, iar un an mai târziu a devenit și director tehnic al FRF, contribuind la calificarea României la turneul final al Campionatului European din 1984 din Franța. În 1986 a revenit la Dinamo București, unde a realizat eventul campionat–cupă în sezonul 1989–1990 și a atins sferturile (1988–1989) și semifinalele (1989–1990) Cupei Cupelor UEFA.

La Brescia a obținut două promovări în Serie A, urmate de două retrogradări. În sezonul 1997–1998 a revenit în România, preluând Rapid București, cu care a câștigat titlul (1998–1999) și Cupa României (1997–1998). În decembrie 1998 a antrenat pentru scurt timp Internazionale Milano.

În sezonul 2000–2001 a preluat Galatasaray, cu care a câștigat Supercupa Europei.

A fost considerat unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria fotbalului românesc, deținând recordul de meciuri ca selecționer al României (59).

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.[31][32]

Pentru câștigarea Cupei UEFA din 2009, a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.[33]

Gazeta Sporturilor i-a acordat titlul de Antrenorul anului în România în anii 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021.

Ca antrenor, a fost cunoscut pentru criticile frecvente la adresa arbitrajului.[34]

Dinamo București

Corvinul Hunedoara

Individual

Corvinul Hunedoara

Dinamo București

Brescia

Rapid București

Galatasaray

Beşiktaş

Șahtior Donețk[35]

Zenit Sankt Petersburg

Dinamo Kiev

Individual

Ordine și medalii

  1. „Murió Mircea Lucescu, el técnico de la selección de Rumania que había sufrido un infarto tras quedarse afuera del Mundial 2026”. Infobae[*]. Accesat în .
  2. „Entraîneur aux 38 trophées en 45 ans de carrière, Mircea Lucescu est mort à 80 ans”. L'Équipe. Accesat în .
  3. „Mircea Lucescu” (în mai multe limbi). Transfermarkt. Wikidata Q2449070. Accesat în .
  4. , arhivat din original|archive-url= necesită |url= (ajutor) la |archive-url= necesită |archive-date= (ajutor) Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. Rubio, Alberto; Clancy, Conor (). „Guardiola on his way to becoming the most successful coach of all time”. Marca.
  6. „Lucescu becomes fifth coaching centurion”. UEFA. .
  7. Nea Mircea Lucescu a jucat pentru Dinamo la 45 de ani! A protestat față de Steaua și de Ienei! ”Băiete, de ce stai lângă un om bătrân. N-ai altă treabă?” Arhivat în , la Wayback Machine., Cătălin Oprișan, sport1x2.ro
  8. Vezi povestea unui meci special al lui Mircea Lucescu: "Fugi, 'nea Mircea, fugi!", prosport.ro
  9. „How Mircea Lucescu put Shakhtar on the map”. UEFA. . Accesat în .
  10. Mircea Lucescu becomes an "Honorary citizen of Donetsk" Arhivat în , la Wayback Machine., Ukrainian Soccer Portal (29 May 2009)
  11. Shakhtar trainer Lucescu not to coach Ukraine's national team Arhivat în , la Archive.is (2 decembrie 2009)
  12. FFU President ready to officially offer job of national coach to Lucescu Arhivat în , la Archive.is (1 decembrie 2009)
  13. «Зенит» благодарит Мирчу Луческу за сотрудничество (în Russian). FC Zenit Saint Petersburg. .
  14. „Milli Takımın yeni teknik direktörü Lucescu” (în Turkish). .
  15. „Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei. Prima reacție a antrenorului român”. DigiSport. 11 Februarie 2019. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  16. „Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev”. ProSport. .
  17. „Mircea Lucescu a demisionat și NU va mai antrena Dinamo Kiev”. Gazeta Sporturilor. .
  18. „Primele IMAGINI cu Mircea Lucescu la antrenamentele lui Dinamo Kiev! Cum au reactionat jucatorii”. www.sport.ro. .
  19. „Primele Mircea Lucescu a câștigat titlul în Ucraina cu Dinamo Kiev”. www.news.ro. .
  20. „Mircea Lucescu: Nu suntem atât de siguri că e momentul de final”. www.news.ro. .
  21. Viorel Tudorache (). "Soția mi-a spus să stau acasă". Cum a început povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și femeia cu care este căsătorit de aproape 60 de ani”. Fanatik.ro.
  22. Format:UEFA coach
  23. „Lucescu: "We were better". YouTube. Accesat în .
  24. 1 2 Луческу сочинил текст клубного гимна (în Russian). shakhtar.com (citing Газета «Сегодня»). .
  25. Dan Voiculescu, Mediafax ZOOM - Povești în imagini
  26. Mircea Lucescu face echipa cu Dan Voiculescu, ZF.ro,
  27. Crăițoiu, Andrei (30 nov. 1). „Mircea Lucescu a suferit un preinfarct la Donețk!”. GSP.ro. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  28. „Mircea Lucescu, implicat într-un grav accident rutier. Antrenorul a suferit o contuzie toracică severă”. www.antena3.ro. 6 ian. 2012. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  29. Goie, Roxana (). „Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medici: Evoluția e firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă”. tvrinfo.ro. Accesat în .
  30. Lucescu, victima prietenă cu regimul Ceaușescu, prosport.ro
  31. „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 3. Accesat în .
  32. „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în .
  33. 1 2 Lucreția Andriev (). „Mircea Lucescu a primit Steaua României în grad de Cavaler”. Hotnews.ro.
  34. Mircea Lucescu a răbufnit: "Am ridicat problema la UEFA! Așa nu se mai poate", gsp.ro
  35. „Coaching Personal | Prima echipa | Site-ul oficial al FC Shakhtar Donetsk”. Arhivat din original la . Accesat în .
  36. „Про відзначення державними нагородами України”. Офіційний вебпортал парламенту України.
  37. „УКАЗ ПРЕЗИДЕНТА УКРАЇНИ 579/2011”. Arhivat din original la . Accesat în .
  38. „Мирча Луческу - почетный гражданин города Донецка”. Arhivat din original la . Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mircea Lucescu

Interviuri