Mircea Lucescu

Mircea Lucescu
Mircea Lucescu (26 mai 2009)
Informații generale
Data nașterii	29 iulie 1945
Locul nașterii	București, România
Data decesului	7 aprilie 2026 (80 de ani)
Locul decesului	București, România
Naționalitate	România
Înălțime	177 cm
Poreclă	Domnul, Il Luce
Post	extremă[*]​
Cluburi de juniori
Ani	Club
1961–1963	Școala Sportivă 2 București
Cluburi de seniori*
Ani	Club	Ap	(G)
1963-1977	Dinamo București	250	(57)
1965-1967	→ Sportul Studențesc	39	(12)
1977-1983	Corvinul Hunedoara	111	(13)
1990	Dinamo București	1	(0)
Echipa națională
Ani	Țară	Ap	(G)
1966-1979	România	65	(10)
Echipe antrenate
1978-1982	Corvinul Hunedoara
1981-1986	România
1985-1990	Dinamo București
1990-1991	Pisa
1991-1995	Brescia
1995-1996	Brescia
1996	Reggiana
1997-1998	Rapid București
1999	Inter Milano
1999-2000	Rapid București
2000-2002	Galatasaray
2002-2004	Beșiktaș
2004-2016	Șahtior Donețk
2016-2017	Zenit
2017-2019	Turcia
2020-2023	Dinamo Kiev
2024-2026	România
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945, București, România – d. 7 aprilie 2026, București, România) a fost un antrenor și jucător de fotbal român. În cariera de antrenor, a antrenat Șahtior Donețk, Echipa națională de fotbal a României și Dinamo București, printre altele. Ca jucător a evoluat pe post de extremă la echipe ca Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Sportul Studențesc. Pe plan internațional, a avut 65 de prezențe la națională pentru România.

A fost unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului. Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.

Cariera de jucător

Lucescu în revista Sport, nr. 22, noiembrie 1972.

În 1961 a fost legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București. Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (devenită ulterior Sportul Studențesc). Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.

A fost cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, reușind această performanță la vârsta de 45 de ani, pentru Dinamo, într-un meci împotriva echipei Sportul Studențesc din 16 mai 1990, în care s-a trecut pe foaia de joc și a intrat în minutul 76, driblând astfel suspendarea de trei luni dată de federație pentru folosirea unor jucători convocați la națională.

Cariera de antrenor

România

Mircea Lucescu - antrenor al echipei naționale (în anii '80).

A debutat ca antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984. În 1985, a revenit la Dinamo București, de această dată ca antrenor. A readus primul titlu de campioană al lui Dinamo după șase ani, în anul 1990.

Italia

A urmat o carieră lungă în Italia, la cluburile Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Între Reggiana și Inter, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, cu care a devenit campion în Divizia A.

Galatasaray

În anul 2000, a ajuns în Turcia, preluând echipa Galatasaray, alături de care a câștigat Supercupa Europei contra echipei Real Madrid. Sub conducerea lui Lucescu, Galatasaray a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2000–01. În sferturi, Galatasaray a fost învinsă de Real Madrid. În același sezon, Galatasaray a încheiat pe locul secund în campionatul Turciei, fiind depășită de rivala Fenerbahçe. În sezonul următor, Galatasaray a ajuns în faza secundă a Ligii Campionilor și a devenit campioană a Turciei. În ciuda acestor performanțe, Lucescu a fost demis la finalul sezonului, fiind înlocuit cu Fatih Terim.

Beşiktaş

La scurtă vreme după despărțirea de Galatasaray, în iunie 2002, Lucescu a semnat un contract cu una dintre rivalele acestora, Beşiktaş. În chiar primul sezon la conducerea noii echipe, Lucescu a condus pe Beşiktaş spre titlul de campioană, exact în anul centenarului clubului, 2003. Titlul a fost câștigat cu un record de 85 de puncte, neegalat în campionatul Turciei.

În sezonul 2003–04, Beşiktaş a fost eliminată în faza grupelor Ligii Campionilor și a pierdut apoi în Cupa UEFA, în fața echipei Valencia care avea să câștige trofeul în acel an. În campionat, Beşiktaş era lider la începutul lunii ianuarie 2004, dar pe 25 ianuarie, a jucat acasă contra lui Samsunspor, un meci în care arbitrul Cem Papila a eliminat cinci jucători de la Beşiktaş. După această partidă, prestațiile echipei au scăzut dramatic, iar Lucescu nu a mai putut opri declinul, acuzând Federația Turcă de implicare pentru a împiedica echipa sa să redevină campioană. La finalul sezonului, Lucescu a demisionat și a părăsit campionatul Turciei.

Șahtar Donețk

Alexandru Spiridon și Mircea Lucescu la o conferință de presă în 2009

În mai 2004, Lucescu a semnat un contract cu echipa ucraineană Șahtar Donețk și în următoarele sezoane, a transformat echipa dintr-o zonă minieră într-o campioană a Ucrainei.

Primul trofeu a venit chiar în primele sale zile de mandat, câștigând la 30 mai 2004 Cupa Ucrainei după o victorie cu 2-0 în finala cu Dnepr Dnipropetrovsk. În sezonul 2004-05, Șahtar a devenit campioană a Ucrainei, doar pentru a doua oară în istoria clubului. Au urmat alte șapte titluri de campioană a Ucrainei sub conducerea lui Lucescu, cinci fiind consecutive, între anii 2010 și 2014. În paralel, Șahtar a mai câștigat și alte cinci Cupe ale Ucrainei sub conducerea lui Lucescu.

În noiembrie 2005, la conducerea lui Șahtar, Mircea Lucescu l-a înfruntat pe fiul său, Răzvan, într-un duel între Șahtar și Rapid București, echipă antrenată de Lucescu jr. Rapid a câștigat cu 1-0, la Donețk, în grupele Cupei UEFA.

În 2009, Lucescu a adus și singurul trofeu european din vitrina lui Șahtior, câștigând Cupa UEFA. În finală, Șahtar a învins cu 2-1 formația germană Werder Bremen.

La data de 29 mai 2009, Lucescu a fost numit "Cetățean de onoare al orașului Donețk" de către consiliul local, pentru „câștigarea Cupei UEFA, dezvoltarea și popularizarea fotbalului ucrainean și îmbunătățirea autorității orașului Donețk, a regiunii Donețk și a Ucrainei în întreaga lume”.

În decembrie 2009, a refuzat propunerea de a devenit selecționer al Ucrainei în vederea Campionatului European din 2012, găzduit de Ucraina și Polonia. Refuzul a venit din dorința de a evita o nouă întâlnire cu fiul său, Răzvan devenind între timp selecționer al României.

În 2016, a anunțat că nu-și mai prelungește contractul cu Șahtar, încheind astfel o perioadă de 12 ani la conducerea clubului ucrainean.

Zenit Sankt Petersburg

Lucescu în 2017, antrenând-o pe Zenit Sankt Petersburg

La data de 24 mai 2016, Lucescu a semnat un contract pentru două sezoane cu echipa rusă Zenit Sankt Petersburg. Însă după un singur sezon, în mai 2017, Zenit l-a demis din funcție, după ocuparea locului trei în campionat, similar cu ratarea calificării în Liga Campionilor.

Echipa națională a Turciei

La data de 2 august 2017, Lucescu a fost numit selecționer al Turciei, înlocuindu-l pe Fatih Terim. A condus Turcia în 17 meciuri, câștigând doar patru și pierzând șapte. Și-a încheiat mandatul în februarie 2019.

Dinamo Kiev

În 2020, Lucescu a revenit în Ucraina, preluând banca tehnică a rivalei lui Șahtar, Dinamo Kiev. Lucescu a semnat cu Dinamo un contract pentru trei sezoane, cu un salariu anual de trei milioane de euro. Fanii clubului l-au primit cu proteste, deoarece fusese multă vreme antrenorul rivalei Șahtior Donețk, și au fost pe punctul să-l determine să renunțe. În cele din urmă, a fost prezentat ca antrenor al lui Dinamo. Încă din primul sezon la conducerea lui Dinamo, Lucescu a reușit să aducă titlul de campioană în vitrina echipei din Kiev. Acesta este al nouălea său titlu de campion al Ucrainei. A demisionat de la conducerea lui Dinamo Kiev in noiembrie 2023, din cauza condițiilor dificile de la echipa ucraineană în urma Războiului din Ucraina.

Reîntoarcerea la naționala României

În august 2024, după ce contractul lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal s-a încheiat, Lucescu a acceptat oferta de a reveni la conducerea primei reprezentative a României, cu obiectivul de calificare la Mondialul din 2026. Pe 2 aprilie 2026 a fost anunțată plecarea acestuia de pe banca echipei naționale.

„Soția mi-a spus să fac asta, să stau acasă, că e timpul să stau acasă. Răzvan mi-a zis să fac ceea ce simt și ceea ce cred că este bine pentru mine. Eu trebuia să fac o operație de coxartroză și am amânat-o pentru echipa națională.

M-a convins să mă întorc la națională dragostea față de fotbal și obligația mea față de fotbalul românesc. Știu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa națională. Un grup care crede în potențialul pe care îl are și că poate ajunge la Cupa Mondială.” declara Mircea Lucescu, în cadrul conferinței de prezentare susținută pe 6 august 2024 la Casa Fotbalului.

Viața personală

Mircea Lucescu a învățat încă din tinerețe șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa. În perioada în care a antrenat în România, își ducea frecvent jucătorii la teatru și le recomanda lectura, în detrimentul ieșirilor la restaurante, încurajându-i totodată să urmeze cursuri universitare.

La 23 martie 2000, s-a înscris în Partidul Umanist Român (PUR), condus de Dan Voiculescu.

Fiul său, Răzvan Lucescu, a fost fotbalist și ulterior antrenor, conducând clubul PAOK Salonic din Grecia.

La 15 iulie 2009, a suferit un preinfarct, fiind operat de urgență pe inimă la un spital din Donețk.

La 6 ianuarie 2012, a fost implicat într-un accident rutier cu un tramvai, în București, fiind rănit.

În martie 2026, în timpul pregătirii echipei naționale a României, s-a simțit rău și a leșinat în cadrul unei ședințe premergătoare antrenamentului, fiind transportat de urgență la spital. Ulterior, după pierderea barajului de calificare la Cupa Mondială FIFA 2026, și-a anunțat demisia din funcția de selecționer, la începutul lunii aprilie 2026.

În perioada internării la Spitalul Universitar de Urgență București, a suferit un infarct miocardic acut și a fost transferat în secția de terapie intensivă.

Starea sa de sănătate s-a agravat în zilele următoare, fiind caracterizată de aritmii cardiace care au necesitat supraveghere intensivă și intervenții medicale continue. Iar din păcate, pe data de 7 aprilie 2026 acesta a decedat.

Titluri

Ca jucător la Dinamo București, Mircea Lucescu a câștigat șapte titluri în campionatul României, în edițiile 1963–64, 1964–65, 1970–71, 1972–73, 1974–75, 1976–77 și 1989–90.

În calitate de antrenor, a câștigat Cupa UEFA în 2009 cu Șahtior Donețk, aceasta fiind ultima ediție a competiției înainte de transformarea sa în UEFA Europa League.

Cifrele carierei sale includ 361 de meciuri și 78 de goluri în prima divizie, 70 de selecții la echipa națională și 15 apariții în competițiile europene.

În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a echipei naționale, iar un an mai târziu a devenit și director tehnic al FRF, contribuind la calificarea României la turneul final al Campionatului European din 1984 din Franța. În 1986 a revenit la Dinamo București, unde a realizat eventul campionat–cupă în sezonul 1989–1990 și a atins sferturile (1988–1989) și semifinalele (1989–1990) Cupei Cupelor UEFA.

La Brescia a obținut două promovări în Serie A, urmate de două retrogradări. În sezonul 1997–1998 a revenit în România, preluând Rapid București, cu care a câștigat titlul (1998–1999) și Cupa României (1997–1998). În decembrie 1998 a antrenat pentru scurt timp Internazionale Milano.

În sezonul 2000–2001 a preluat Galatasaray, cu care a câștigat Supercupa Europei.

A fost considerat unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria fotbalului românesc, deținând recordul de meciuri ca selecționer al României (59).

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.

Pentru câștigarea Cupei UEFA din 2009, a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Gazeta Sporturilor i-a acordat titlul de Antrenorul anului în România în anii 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021.

Ca antrenor, a fost cunoscut pentru criticile frecvente la adresa arbitrajului.

Palmares

Jucător

Dinamo București

• Divizia A (7): 1963–64, 1964–65, 1970–71, 1972–73, 1974–75, 1976–77, 1989–90
• Cupa României (1): 1967–68

Corvinul Hunedoara

• Divizia B (1): 1979–80

Individual

• Fotbalistul român al anului (locul al IV-lea): 1971

Antrenor

Corvinul Hunedoara

• Divizia B (1): 1979–80

Dinamo București

• Divizia A (1): 1989–90
• Cupa României (2): 1985–86, 1989–90

Brescia

• Serie B (1): 1991–92
• Cupa anglo-italiană (1): 1993–94

Rapid București

• Divizia A (1): 1998–99
• Cupa României (1): 1997–98
• Supercupa României (1): 1999

Galatasaray

• Süper Lig (1): 2001–02
• Supercupa Europei (1): 2000

Beşiktaş

• Süper Lig (1): 2002–03

Șahtior Donețk

• Prima ligă ucraineană (8): 2004–05, 2005–06, 2007–08, 2009–10, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2013–14
• Cupa Ucrainei (6): 2003–04, 2007–08, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2015–16
• Supercupa Ucrainei (7): 2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015
• Cupa UEFA (1): 2008–09

Zenit Sankt Petersburg

• Supercupa Rusiei (1): 2016

Dinamo Kiev

• Prima ligă ucraineană (1): 2020–21
• Cupa Ucrainei (1): 2020–21
• Supercupa Ucrainei (1): 2020

Individual

• Gazeta Sporturilor – Antrenorul anului în România: 2004, 2010, 2012, 2014, 2021
• Antrenorul european al anului de fotbal (Premiul Alf Ramsey): 2009
• Ukrainian Premier League – Antrenorul lunii (3): 2020–21 (martie, aprilie, mai)

Ordine și medalii

• Ordinul de merit (Ucraina) clasa a III-a (2006)
• Ordinul Meritul Sportiv (România), clasa a III-a (2008)
• Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (2009)
• Ordinul de merit (Ucraina) clasa a II-a (2009)
• Ordinul de merit (Ucraina) clasa I (2011)
• Cetățean de onoare al Donețk

Bibliografie

• Lucescu, Mircea (1981). Mirajul gazonului. Editura Junimea. OCLC 895274098
• Chirilă, Ioan (1994). Lucescu și drogul său fotbalul. Editura Viitorul Românesc. OCLC 895554243
• Chirilă, Ioan (1999). Lucescu. Editura Mentor. Colecția: Poveștile Sportului. ISBN 973-98955-1-4
• Nicolaescu, Gheorghe (2006). Luceștii. Editura Artemis. ISBN 978-9-7362-4401-8

Legături externe

• Biografia lui Mircea Lucescu Arhivat în 28 septembrie 2011, la Wayback Machine.
• Profilul lui Mircea Lucescu pe romaniansoccer.ro
• VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara și un interviu de poveste, din 1981, 16 martie 2013, Daniel Guță, Adevărul
• Mircea Lucescu prezentat ca noul antrenor a lui Zenit Arhivat în 30 mai 2016, la Wayback Machine.

Interviuri

• Mircea Lucescu:„Voi reveni să antrenez în România într-o altă viață!”, 15 mai 2010, Alexandra Dragu, Adevărul
• MIRCEA LUCESCU - "Orice succes al unui roman peste hotare este un succes al tarii noastre", Victor Alexandru, Formula AS - anul 2010, numărul 919
• Mircea Lucescu:„Din România, n-am pe cine să aduc la Șahtior!“, 2 februarie 2011, Mihai Mateaș, Adevărul
• Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk: „Titlul contează doar pentru Liga Campionilor!“, 9 mai 2011, Alexandra Dragu, Adevărul