close
Sari la conținut

Ion Marin Sadoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
BERJAYA
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Ion Marin Sadoveanu
Ion Marin Sadoveanu
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMarietta Sadova[3]
Marietta Anca Modificați la Wikidata
CetățenieBERJAYA România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
director de teatru[*]​
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteromână[1] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
BERJAYA
În 1942

Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu) (n. 15 iunie 1893, București – d. 2 februarie 1964) a fost un scriitor, dramaturg și romancier român.

Date biografice

[modificare | modificare sursă]

Școala primară o face la Constanța, unde tatăl său, Nicolae Marinescu-Sadoveanu, era medic primar. A urmat gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908; urmează apoi secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912).[4] A făcut studii de filosofie la București și la Paris.[5] După Primul Război Mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944. Publicist colaboraționist pro-german în timpul regimului Antonescu. În 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

Opera

[modificare | modificare sursă]

Debutează cu un poem în „Revista celor șase” (1912); debutul în volum se produce în 1926 cu Dramă și teatru. După câteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri, 1927), Anno domini (1927) și Molima (1930), considerate de autor drept experiențe de debutant, scriitorul a abordat romanul.

Sfârșit de veac în București (1944) continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon și reconstituie cu precizie și culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea. Romanul excelează mai ales prin prezența lui Iancu Urmatecu, personaj de o deosebită complexitate, în care inteligența și sentimentalismul, cinismul și lipsa de scrupule coexistă verosimil. Ion Sîntu (1957), conceput ca un „Bildungsroman” (roman al formării personalității), întregește fresca socială cu primii ani ai secolului al XX-lea. Romanul început în 1944 conține numeroase implicații autobiografice, atent mascate prin obiectivitatea epicului tradițional. El îl continuă pe cel precedent, urmărind destinele lui Matei și Ion Sîntu, tentativele de evadare dintr-o lume pe care o găsesc anacronică – lumea lui Iancu Urmatecu – în care sensul lucrurilor îl dau evenimente cum sunt: Răscoala din 1907, începutul Primului Război Mondial. Taurul mării (1962) evocă viața din vechiul oraș dobrogean Histria.

Ion Marin Sadoveanu a profesat cu competență cronica dramatică și a publicat studii despre teatru: De la mimus la baroc (1933), Drama și teatrul religios în Evul mediu (1942) urma să facă parte dintr-o istorie a dramei și teatrului pe care n-a terminat-o ș.a. A tradus din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine ș.a. A publicat un volum de poezii Cântece de rob (1930), cu o poezie metafizică și religioasă în maniera lui Paul Claudel. A mai publicat povestiri, eseuri, memorialistică, note de călătorie, povestiri science-fiction: Sistemul celor 24 de sori[6] (CPSSF #115 / 01/09/1959) și Akho și Tao: O poveste din vremea ghețarilor înalți (1963).[7] S-a distins și ca un excelent conferențiar.[5]

Opere traduse în alte limbi

[modificare | modificare sursă]
  • A métely. Drama 3 felvonàsban. Forditotta Kádár Imre. Cluj-Napoca: Erdelyi. Helikon, 1934. 80p. (Román dramairok könyvtára ot kötetben).
  • Választások egykor és most. Bukarest: /Népi Demokrácia Frontja/, 1957. 23p. (Beszélgetés a választókkal).
  • Zwischen gestern und Heute. Randbemerkundgen zu den gegenwärtigen Wāhlen. /Bukarest/: /S. l./: Volksdemokratische Front, 1957. 24p. (Im Gespräch mit den Wählern).
  • Fin de siècle à Bucarest. Trad. du roum. par I. Dobrogeanu-Gherea. Paris: Editions de Nef; Bucarest: Editions en langues étrangeres, 1958. 533p. - Sfârșit de veac în București.
  • Fin de siècle à Bucarest. Trad. du roum. par I. Dobrogeanu-Gherea. Paris: Editions de Nef; Bucarest: Editions en langues étrangeres,1961. 533p. - Sfârșit de veac în București.
  • Jahre der Entscheidung. Roman. Deutsch von Jakob Paul Molin. Berlin: Verlag der Morgen. 1961. 676p. - Ion Sântu.
  • Jahre der Entscheidung. Roman. Deutsch von Jakob Paul Molin. 2 Aufl. Berlin: Verlag der Morgen. 1962. 674p. - Ion Sântu.
  • Jahrhundertwende in Bukarest. Roman. Deutsch von Elga Oprescu. Berlin: Buchverlag der Morgen, 1964. 576p. - Sfârșit de veac în București.
  • Ekipaj. Pervod M. Olsufieva. Predislovie Kornela Regmana. Buharest: Redakcija Rumynija, 1966. 40p. - Sfârșit de veac în București (fragment).
  • A tenger bikája. Forditotta Korda István. Bukarest: Ifjúsági Könyvkiadó, 1967. 215p. - Taurul mării.
  • Századvég Bukarestben. Regény. Forditotta Fáskerthy György. Bukarest: Kriterion, 1976. 439p. - Sfârșit de veac în București.
  • W swietle gazowych lamp. Przéłozyła i apatrzyła wstepem Danuta Bieńkowska. Warszawa: Panstowowy Instytut Wydawniczy, 1976. 444p. - Sfârșit de veac în București.
  • Byk morski. Przełozyła Janina Wrzoskowa. Warszawa,: Nasza Ksiegornia, 1977. 184p., il. - Taurul mării.
  • Konec stoleti v Bukurešti. Z rumunského prělofly Marie Kavkova a Jitka Lukešova. Praha: Melantrich, 1979. 316p. - Sfârșit de veac în București.
  • Koniec storočia v Bukurešti. Preložila Jana Páleniková. Bratislava: Vydavatel’stvo slovensky Spisovatel’, 1982. 421p. - Sfârșit de veac în București.
  • O tauros tes thalassos. Metaphrase Giorgios Zoides. Athena:Thoukudides, 1980. 228p. - Taurul mării.
  • Konec veka v Bukhareste. Perevod s rumynskogo Ju. Koževnikov. Moskva: Hudožestvennaja literatura, 1986. 416p. - Sfârșit de veac în București.
  • Századvég Bukaerstben. /Forditotta Fáskerthy György/. /Az utószót írta Lőrinczi László/. 2. kiad. București: Kriterion; Budapest: Európa, 1988. 449p. - Sfîrșit de veac în București. (Román írók).
  • Ode an ein verzweifeltes land; Lied für eine klause. Übers. von Zoltan Franyó. În: Rumänische Dichter. Eine Anthologie zeitgenösschischer Lyrik. 1932, p.122-124.
  • Fin de siècle à Bucarest. Trad. I. Dobrogeanu-Gherea. În: Nouvelles roumaines. 1962, p.255-259.
  • End of Century in Bucharest. În: Introduction to Romanian Literature. Edited by Jacob Steinberg. 1966, p.230-244. - Sfârșit de veac în București.[8]

Distincții

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Ion Marin Sadoveanu” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  2. 1 2 „Ion Marin Sadoveanu” (în engleză). Internet Speculative Fiction Database. Wikidata Q2629164. Accesat în .
  3. ↑ (PDF) http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/romlit/1971/08/romania_literara_1971_08_33.pdf. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ↑ Dicționarul general al literaturii române. București: Editura Univers Enciclopedic. . p. 5.
  5. 1 2 Dicționar enciclopedic român, Vol. IV, Q-Z. Politică. . p. 276.
  6. ↑ Sistemul celor 24 de sori, goodreads.com
  7. ↑ Akho și Tao: O poveste din vremea ghețarilor înalți. isfdb.org
  8. ↑ Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (). Scriitori români în limbi străine (PDF). vol. II: I-Z. București. pp. 277–278.
  9. ↑ „Decretul regal nr. 3.214 din 22 septembrie 1931 pentru acordarea Ordinului «Meritul Cultural»”, Monitorul Oficial (230), p. 8438, , accesat în
  10. ↑ Decretul regal nr. 246 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1162–1163.
  11. ↑ Decretul 326/1963 pentru conferirea „Ordinului Muncii” clasa a II-a scriitorului Ion Marin Sadoveanu, legestart.ro, accesat 2010-08-16

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Dicționarul Enciclopedic Român, Ed. Politică, București, 1962-1966
  • Dicționar de literatură română contemporană, Ed. Albatros, București, 1977

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Marin_Sadoveanu&oldid=17873747