Sun Iat-sen

Date personale
Sun Iat-sen Sun Yat-sen 孫文 / 孫中山 / 孫逸仙

Născut	12 noiembrie 1866^[1]^[2]^[3]^[4] Cuiheng^⁠(d), Nanlang Subdistrict^⁠(d), Guangdong^⁠(d), dinastia Qing^[1]
Decedat	12 martie 1925 (58 de ani)^[5]^[6]^[2]^[3] Dongcheng District^⁠(d), Beijing, Republica Populară Chineză^[6]^[7]
Înmormântat	中山陵[*]^[8]
Cauza decesului	cauze naturale^[6] (cancer de ficat[*]^[6])
Părinți	孙达成[] 楊太君[]
Frați și surori	孫眉[*]^[1]
Căsătorit cu	盧慕貞[] (26 mai 1884–1915) 陳粹芬[] (1891–1906) Haru Asada[] (1897–1902) Kaoru Otsuki[] (1905–1906) Song Qingling (25 octombrie 1915–12 martie 1925)
Număr de copii	5
Copii	孫科[][[孫科 (politician chinez)\|]]^[9] 孫婉[] Fumiko Miyagawa[] 孫娫[]
Cetățenie	Republica Chineză (1912–) dinastia Qing (–1912)
Religie	biserică congregațională[*]
Ocupație	politician medic filozof
Locul desfășurării activității	Hong Kong^[10]
Limbi vorbite	limba engleză limba chineză^[2]
Președinte provizoriu al Chinei
În funcție 1 ianuarie 1912 – 1 aprilie 1912
Precedat de	(nimeni)
Succedat de	Yuan Shikai (Întâiul președinte)

Premii	건국훈장[*]
Partid politic	KMT Tongmenghui
Alma mater	皇仁書院[]^[11] Școala Punahou[] (1883)^[11] ʻIolani School[] (1882)^[11] 香港華人西醫書院[][[香港華人西醫書院 \|]] (1892)^[11]^[12] Boji Medical College[][[Boji Medical College \|]] (1887)^[11] 香港大學李嘉誠醫學院[]
Semnătură

Prezență online
pagină Facebook Internet Movie Database
Modifică date / text

Sun Iat-sen, ori Dr. Sun Iat-sen, (Sun Yat-sen, ori Dr. Sun Yat-sen, în variantele de transliterare bazate pe limba engleză), (n. 12 noiembrie 1866 – d. 12 martie 1925) a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care adesea se spune că ar fi fost "tatăl Chinei moderne". Sun a jucat un rol esențial în detronarea dinastiei Qing din 1911,^[13] urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară.

A fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat direct. Mai târziu, a devenit co-fondator al Kuomintang-ului (KMT), căruia i-a servit ca întâi lider. Sun a fost o figură unificatoare în China post-imperială, fiind în același timp o personalitate politică unică a secolului al 20-lea din China întrucât a fost și este unanim apreciat atât China continentală cât și în Taiwan.

Deși Sun este considerat una dintre cei mai mari lideri ai Chinei moderne, viața sa politică a fost mereu sub semnul luptei și al unui exil aproape continuu. După succesul revoluției chineze din anii 1911 - 1912, Sun a pierdut rapid controlul puterii în nou fondata Republică a Chinei, conducând după aceea multe guverne revoluționare în perioada care a urmat. Doctrina sa politică guvernează și astăzi China modernă.

Biografie

S-a născut într-o familie modestă. Urmează școala în satul natal, după care este încredințat fratelui mai mare, care era un comerciant prosper în Hawaii. Ia contact cu civilizația americană, lucru care îl va marca profund.

Sun Iat-sen înființează o organizație pentru "reînnoirea" Chinei. Eșecul tentativei de puci din 1895 îl determină să plece în exil. Călătorește prin Europa, Statele Unite, Canada și Japonia și devine cunoscut în întreaga lume drept un personaj carismatic.

Sun Iat-sen participă la răsturnarea dinastiei Qing, eveniment ce aduce o serie de schimbări profunde în istoria Chinei: debutul epocii moderne și proclamarea republicii (1912). Fiind unul din membrii fondatori ai partidului Kuomintang, devine lider al acestuia. Dar treptat, Sun Iat-sen pierde puterea în favoarea unor lideri militari.

Posteritatea

Sun Iat-sen moare pe 12 martie 1925, într-un spital din Beijing, din cauza unui cancer al ficatului. Deși în timpul vieții se convertise la creștinism, trupul lui a fost depus la mănăstirea budistă Norul Verde, de lângă Beijing.

Din cauza unor ambițiilor militariste ale unor lideri (seniorii războiului), China a fost în curând divizată. Deși aparent demersul lui Sun Iat-sen pentru reunificarea Chinei a eșuat, filozofia sa politică (cunoscută sub denumirea de "cele trei principii ale poporului" – naționalism, democrație și siguranță socială) este în vigoare și astăzi.

Note

1 2 3 Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 454. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.
1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Sun Iat-sen” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în 10 octombrie 2015.
1 2 „Sun Iat-sen” (în engleză). Internet Movie Database. Wikidata Q37312. Accesat în 15 octombrie 2015.
↑ „Sun Yat-sen” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în 9 octombrie 2017.
↑ Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 486. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.
1 2 3 4 Jonathan Spence (1991). „14”. The Search for Modern China (în engleză) (ed. 1). Statele Unite ale Americii: W. W. Norton & Company[*]. p. 339. ISBN 0-393-30780-8. LCCN 89009241. OCLC 185463116. OL 16597832M. Wikidata Q15233012.
↑ Philip Short (1999). „Dramatis Personae”. Mao: A Life (în engleză). Marea Britanie: Hodder & Stoughton[*]. p. 639. ISBN 0-340-60624-X. OL 18937639M. Wikidata Q15732482.
↑ https://www.telacreistewe.comemelapolla. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
↑ Immanuel C.Y. Hsü (2000). „23”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 544. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.
↑ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în 2 aprilie 2015.
1 2 3 4 5 Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 455. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.
↑ Sun Iat-sen (1897), „1”, Kidnapped in London: Being the Story of my Capture by, Detention at, and Release from the Chinese Legation, London (în engleză) (ed. 1), Londra: J. W. Arrowsmith[*], p. 10, OL 24643797M, Wikidata Q15730805
↑ Dicționar enciclopedic român Vol. IV Q-Z. Politică. 1966. p. 554.

Predecesor: nimeni (Fondarea republicii)	Președinte provizoriu al Republicii Chinei 1911 – 1912	Succesor: Yuan Shih-kai
Predecesor: nimeni (Fondarea guvernului militar)	Generalissimo al Guvernului militar 1917 – 1918	Succesor: Comitetul de guvernare al guvernului militar
Predecesor: nimeni (poziție creată)	Președinte extraordinar 1921 – 1922	Succesor: nimeni (poziție desființată)
Predecesor: nimeni (fondarea Guvernului Național)	Generalissimo al Guvernului Național 1923–1925	Succesor: Hu Hanmin (acting)
Predecesor: Sung Chiao-jen (Președinte al KMT)	Premier al Kuomintang 1913 – 1915 și 1919 – 1925 (partidul a fost desființat între 1915 – 1918)	Succesor: Hu Hanmin

[wdref-c37aaa612c71ce35d76f9298db0abd77-1] 1 2 3 Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 454. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.

[wdref-ae615ea64fcdba6f384c4cda006a905d-2] 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Sun Iat-sen” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în 10 octombrie 2015.

[wdref-409816e20fe817e71318ffccab7bb214-3] 1 2 „Sun Iat-sen” (în engleză). Internet Movie Database. Wikidata Q37312. Accesat în 15 octombrie 2015.

[wdref-df0502aae035d605185082442283d394-4] „Sun Yat-sen” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în 9 octombrie 2017.

[wdref-4d1f8685477996a51257458978460434-5] Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 486. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.

[wdref-a0a99b999c055df124e446a6b1efc98b-6] 1 2 3 4 Jonathan Spence (1991). „14”. The Search for Modern China (în engleză) (ed. 1). Statele Unite ale Americii: W. W. Norton & Company[*]. p. 339. ISBN 0-393-30780-8. LCCN 89009241. OCLC 185463116. OL 16597832M. Wikidata Q15233012.

[wdref-6c3e6cb0b9b076362ac847c3d97aae5a-7] Philip Short (1999). „Dramatis Personae”. Mao: A Life (în engleză). Marea Britanie: Hodder & Stoughton[*]. p. 639. ISBN 0-340-60624-X. OL 18937639M. Wikidata Q15732482.

[wdref-3dda06c4964b4378139b8d4f65539e54-8] ttps://www.telacreistewe.comemelapolla. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

[wdref-e437b7759e75b03beea4687710221d87-9] Immanuel C.Y. Hsü (2000). „23”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 544. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.

[wdref-1ebbb195392761c89aa842ffc706f488-10] Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în 2 aprilie 2015.

[wdref-70a6717b42624806768041ecb68be010-11] 1 2 3 4 5 Immanuel C.Y. Hsü (2000). „20”. The Rise of Modern China (în engleză) (ed. 6). Statele Unite ale Americii: Oxford University Press. p. 455. ISBN 0-19-512504-5. OCLC 40595619. OL 30971M. Wikidata Q15138081.

[wdref-49580c38f5daa3170121300e19609c57-12] Sun Iat-sen (1897), „1”, Kidnapped in London: Being the Story of my Capture by, Detention at, and Release from the Chinese Legation, London (în engleză) (ed. 1), Londra: J. W. Arrowsmith[*], p. 10, OL 24643797M, Wikidata Q15730805

[13] Dicționar enciclopedic român Vol. IV Q-Z. Politică. 1966. p. 554.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]